Beneficii ale consumului de cartofi
Dintre cele mai cunoscute calități deținute de către cartof, conținutul bogat în vitamine și fibre este de departe motivul principal pentru care acesta este consumat.
În privința vitaminelor, știm despre cartof că reprezintă o sursă bogată în antioxidanți, conținând la suta de grame un aport de 20% din necesarul zilnic de vitamina C.
Se spune despre cartof că este o legumă ce ar trebui consumată foarte rar, sau evitată chiar. Această afirmație se bazează pe faptul că o sută de grame de cartofi au un conținut de 70 de kcal, ceea ce înseamnă că este o legumă bogată din punct de vedere energetic. Totuși, cartoful nu conține colesterol și aproape deloc grăsimi, prezentând doar 0,1 grame de grăsimi la 100 de grame de produs.
Printre vitaminele concentrate în cea mai utilizată legumă regăsim un complex de vitamine: B, B1, B3, B5, B6 și acid folic, ce ajută în menținerea unui balans optim al sistemului nervos. Totodată, consumul de cartofi, bogați în fibre atât solubile cât și insolubile, ajută tranzitul intestinal.
În rândul substanțelor nutritive conținute de tuberculi se regăsește și o cantitate însemnată de minerale esențiale precum calciu, fier, magneziu, fosfor sau potasiu.
Diversele tipuri de cartofi au beneficii la fel de diverse. Astfel, cartoful alb este cunoscut pentru conținutul redus de zahăr. Cartofii roșii își extrag culoarea din beta carotenul conținut și sunt încărcați cu flavonoide ce prezintă un rol antioxidant.
Cartoful dulce, în ciuda denumirii sale, prezintă un conținut modest de zaharuri. Însă beneficiile acestui tip de cartof sunt evidente. Conține trei tipuri diferite de antioxidanți ca antocianine, betacaroten și acid clorogenic.
Bogat în vitamine și minerale, cartoful dulce se deosebește de restul cartofilor prin procentul mare conținut de vitamina A. Aceasta este responsabilă de sănătatea oculară, iar compușii săi au rol de creștere pentru țesuturile epiteliale și alte celule.
Cartoful mov, deși considerat de unii a fi un hibrid modern, este o varietate de origine franțuzească, datând încă de la începuturile secolului al XIX-lea. Culoarea sa este dată de antioxidantul antocianină, un pigment volatil, solubil în apă, ce poate etala culorile roșu, albastru sau violent în funcție de ph.
Proprietățile benefice ale acestei varietăți de cartof depind de conținutul bogat în vitamine și minerale precum vitamine C, fier, calciu sau potasiu. De asemenea, cartoful mov are un conținut bogat de proteine, carbohidrați și fibre.